QUIPROQUO s.n. 1. (Livresc) Confuzie de persoane sau de lucruri. Cf. șăineanu, ENC. ROM., CADE, SCRIBAN, D., DTL, L. ROM. 1981, 161, DN³, DOOM, DEX², MDN, MDA, NDU, DEXI. 2. (Teatru) Situație comică în care un personaj este confundat cu un altul, rezultând o serie de încurcături. Una din temele cele mai favorite ale acestei comedii e aceea care se complace să-ncurce aspirațiile și planurile omenești într-un total quiproquo. RALEA, S. T. III, 260. Într-un travesti convențional (de inspirație directă din qui-pro-quo-urile shakespeareene), Irina Petrescu (Silvia) manifestă o vioaie libertate de spirit. T ianuarie 1969, 91, cf. DN³, DEX². Piesa este o succesiune de qui-pro-quo-uri cu tâlc, care se aglomerează și se amplifică într-o singură zi, în orașul Efes. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 46, 16/2. Dacă fata ar fi îmbrăcată în pantaloni, cititorii... ar ști că urmează scena balului mascat și quiproquo-urile obligatorii, ib. 1998, nr. 35, 7/1, cf. MDN, MDA, NDU, DEXI. – Scris și: qui-pro-quo. – Pronunțat: cvi-pro-cvo (DN³, MDN, MDA, DOOM², NDU, DEXi) și chi- (MDA). – Pl.: quiproquouri. – Din fr. quiproquo.