QUAKER, -Ă s.m. și f. Adept al unei secte religioase pacifiste și austere, fondată în Anglia la mijlocul secolului al XVII-lea, ca reacție la ritualismul și conformismul Bisericii Anglicane, și care s-a extins și în Statele Unite ale Americii. Cf. POEN.-AAR.-HILL, V. II, 405²/13, STAMATI, v. 574. Legile țării opreau... a face propagandă pentru altă doctrină, dogmă, părere sau cine știe ce fantazii, precum erau de ex. ale sabbatarilor, judaizanților, quackerilor. BARIȚIU, P. A. I, 154, cf. ȘĂINEANU, ENC. ROM., CADE. Quakerii nu poartă arme, refuză să meargă la război. SCRIBAN, D., cf. DN, DER, L. ROM. 1983, 161, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX², D. ENC., MDN, MDA, DOOM². Quakerii propovăduiau revenirea la formele creștinismului primitiv. NDU, cf. DEXI. – Scris și: cvacher (STAMATI, V. 574), cuacher (POEN.-AAR.-HILL, V. II, 4052/13). – Pronunțat: cuei-căr (D. ENC., MDN, MDA, DOOM²), cue-căr (M. D. ENC.) și cua-cher (SCRIBAN, D., DN³). – Pl.: quakeri. – Din engl. Quaker, fr. quaker.