Definiția cu ID-ul 1274390:
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
q [cit. kü][1] s. m. / s. n., pl. m. q / n. q-uri corectat(ă)
- Literă recunoscută din 1982 ca făcând parte din alfabetul limbii române, dar încă percepută ca literă străină, în opoziție cu c, deoarece nu se folosește în cuvinte din fondul vechi. Valoarea ei prototipică este [k], [k'], în funcție de context. Scrisă în general +u (+ vocală), combinație pentru care nu există o regulă de pronunțare, care diferă în funcție de originea cuvintelor; de aceea, pronunțarea este indicată în dicționar. Pentru condițiile de utilizare și valorile literei q v. Valorile literelor și ale combinațiilor de litere. — Anonim