poucenie sf [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 322 / V: pau~, pău~ / P: ~po-u~ / Pl: ~ii / E: slv поучєниѥ] (Înv) 1 Învățătură religioasă. 2 Predică (1). 3 Act, decret, document etc. de hirotonisire a preoților.

poucénie f. (vsl. po-učeniĭe. V. ucenie). Vechĭ. Învățătură (religioasă). – Și paučenie (după pron. rusească), predică, și păucenie, document.

paucenie^[1] sf vz poucenie corectat(ă)

păucenie sf vz poucenie

paucénie, V. poucenie.

păucénie, V. poucenie.

poucenie (poucenii), s. f. – 1. Învățătură. – 2. Predică. – 3. Document. – Var. paucenie, păucenie. Sl. poučenije (Tiktin). Sec. XVII, înv. Cf. ucenic.

POUCENIE s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.

poucenie s. v. CAZANIE. CUVÎNT. OMILIE. PREDICĂ.