PĂRĂSIRE s. f. 1. Acțiunea de a părăsi; lăsare, abandonare. Motivul l-a creat el: părăsirea domiciliului. REBREANU, R. I 232. Pe Abu-Hasan mai mult l-a mîhnit părăsirea din partea prietenilor decît îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, P. 121. 2. Starea celui părăsit; p. ext. singurătate, izolare, pustiu. O mare părăsire bătea pe deasupra cîmpiei ca un vînt, și o mare tăcere. DUMITRIU, B. F. 15. ◊ Loc. adv. În părăsire = abandonat, părăsit. Voia să se ducă... la moșia din ținutul Tecuciului rămasă în părăsire. SADOVEANU, M. 178. Pe lîngă Neapol am de știre Că e un cuib între verdeață, Eu l-am văzut în părăsire. MACEDONSKI, O. I 67. De sus, din mănăstire, Unde zac în părăsire, Se văd cîrduri de copile. ALECSANDRI, P. P. 229.