Definiția cu ID-ul 927483:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂRTAȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă la o activitate, care ia parte la o acțiune. Ca tovarăș, era părtaș la toate, și la pagubă și la cîștig. CREANGĂ, O. A. 250. El n-a venit... La veselia noastră părtaș a fi nu vrea. ALECSANDRI, T. II 90. ◊ (Rar, fără determinări) Cum a ars el inima unei mame, așa să-i ardă inima sfîntul Foca de astăzi, lui și tuturor părtașilor săi. CREANGĂ, A. 9. ♦ Partizan, adept. Ca să-și numere părtașii, Vlad, adînc și nepătruns, Vrea să vadă cine-i prinde gîndul, pentru toți ascuns! DAVILA, V. V. 36. ◊ (Adjectival) Aș putea, vecia cu tovărășie Să o iau Părtașa gîndurilor mele. ARGHEZI, V. 18. 2. Cel care se bucură sau beneficiază de ceva. Cine vrea părtaș să fie Dreptului pe-acest pămînt, După Tudorin să vie! COȘBUC, P. II 110.