PĂRINTESC, -EASCĂ, părintești, adj. 1. Care aparține părinților, al părinților. Tudor sta privind în largul cuprins al moșiei părintești, ȘADOVEANU O. VII 103. Pentru ce vrei numaidecît să ieși din casa părintească? ALECSANDRI, T. I 410. Patria e aducerea aminte de zilele copilăriei.... coliba părintească cu copaciul cel mare din pragul ușii. RUSSO, O. 31. ♦ De părinte, patern. Alesese anume acest ceas de părintească cercetare a scriptelor și cărților băiatului. VORNIC, R. 7. Îi dete povețele părintești de cum să se poarte. ISPIRESCU, L. 13. Ghica-vodă, care era față la acea serbare... aruncă o privire părintească spre noi. CREANGĂ, A. 75. 2. Al strămoșilor, de la strămoși. Ce soi de părinți vom fi dacă lepădăm toată moștenirea părintească? RUSSO, S. 36. Precum anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ce nu mai are curs, Așa în a mea rîvnă, pe locul părintesc, Fiu al acestor ruine, țărîna lor slăvesc. ALEXANDRESCU, R. 143. – Variantă: (Mold.) părințesc, -ească (CREANGĂ, P. 286, ȘEZ. III 235) adj.