PĂRCAN, părcane, s. n. (Și în forma parcan) 1. Îngrăditură de lemn făcută pentru zăgăzuirea apelor (v. baraj, stăvilar, zăgaz); bîrnă întrebuințată la construirea unui dig, a unui pod etc. Cît ținuse vremea bună, pînă toamna tîrziu, prizonierii dăduseră ajutor la repararea unui dig de pămînt cu parcane de stejar ce oprea apele unui rîuleț. SADOVEANU, M. C. 110. 2. (Mil.; învechit) Fortificație făcută din bîrne și scînduri; parapet. Pentru a-și asigura această importantă pozițiune ei înconjurară orașul cu un parcan. HASDEU, V. 102. 3. Ramă de lemn, chenar, pervaz, cadru, margine; balustradă, rampă. Departe pe rîu de mărgărint Sînt poduri cu părcane cioplite din argint. COȘBUC, P. II 195. – Variantă: parcan s. n.