PĂLĂMIDĂ¹ s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina înaltă, cu rădăcini adînci, cu frunzele întregi sau crestate, pe margini cu spini; e o buruiană vătămătoare ogoarelor, greu de stîrpit (Crisium arvense). Aceste fete așa de bine îngrijeau de grădina lor, încît nu găseai prin ea nici firicel de pălămidă. ISPIRESCU, U. 13. Ia, palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă... vă țin pe dumneavoastră de atîta amar de vreme. CREANGĂ, A. 156. Pîn’ la mine-n țară Lanuri de secară, Verde pălămidă, Chinuri și obidă. TEODORESCU, P. P. 280. – Variantă: polomidă (GOGA, P. 19) s. f.