PĂIENJENIȘ, păienjenișuri, s. n. (De obicei la sg., cu sens colectiv; și în formele păienjeniș, păinjeniș, painjeniș) Pînză țesută de păianjen. Colbăit, păienjenișul peste scuturi vechi și steme, Ca un giulgi murdar s-anină. COȘBUC, P. II 98. În odaie, prin unghere S-a țesut păinjeniș. EMINESCU, O. I 105. ◊ (În metafore și comparații) Simțea în tot trupul dureri care o săgetau și-i era capul prins într-un păienjeniș. PAS, Z. I 127. Luna albă, noaptea, împînzea cîmpiile cu o lumină strălucită, un painjeniș vioriu de basme. SADOVEANU, O. I 131. Părea mult mai tînăr: silueta zveltă, mersul sprinten, ținuta mîndră compensau oboseala feței, păienjenișul care-i încercuia ochii. EFTIMIU, N. 27. – Variante: paienjeniș, painjeniș, păinjeiș, paianjeniș, painjiniș (GALACTION, O. I 70), paingeniș (ALECSANDRI, P. III 453), păingăniș (MARIAN, O. I 360) s. n.