PĂDURE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.