pîslă (-le), s. f. – Fetru. În loc de *pîstlă, din sl. plŭstĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 247; Conev 60), cf. sb., cr. pust, ceh. plst, rus. polstĭ. – Der. pîslar, s. m. (muncitor care face pîslă); pîslit, adj. (de fetru; plușat); pîslos, adj. (moale; des; încîlcit); împîsli, vb. (a încîlci).