PÎRȚ subst. onomatopeic. 1. Pîrțul, munt., 1572 (Glos); Părțul, Ioniță, mold. (Sd VII 220). 2. Pîrț/ea, Pătru moșul satului Pîrț/ești (16 A II 81); -ești s. (Glos); -ani, -ana s, f.; Pîrțea = Părța (Glos); Pîrța și Perța, -ard. (Viciu 16). 4. Pirțea, Oprea (17 B III 486). 5. Părțăilă (16 A II 129). 6. Purțul, N. (RI XII 113) și – C. (RI XIII).