PÎRLEALĂ, pîrleli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pîrli; arsură ușoară, superficială; pîrlitură. Îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, E. 214. Dă-i o pîrleală bună cu niște chibrituri de ieste, care ard mocnit. CREANGĂ, A. 111. 2. Fig. (Familiar) Păcăleală, înșelătorie; pagubă, pierdere. Spune-mi dacă s-au stins bine paiele mucede, ca să știu cînd pot veni fără primejdie de vreo pîrleală. CARAGIALE, O. VII 386. ◊ Expr. (Familiar) A-și scoate pîrleala = a-și găsi o compensație; a se despăgubi (de o pagubă materială, de o osteneală etc.). 3. (Neobișnuit) Fum (provenit din arderea unor ierburi). Se afumau cu pîrleală de săbiuță. ODOBESCU, S. II 294.