PÎRGUI, pîrguiesc, vb. IV. Refl. (Despre fructe și cereale) A începe să se coacă, a da în copt, a da în pîrgă, a se rumeni. Înflori-vor flori și se vor pîrgui holde pe gunoaiele trecutului. SADOVEANU, N. P. 232. Venise acum vremea cînd pepenii se pîrguiau prin bostane. BOTEZ, ȘC. 139. ◊ Tranz. Fig. În partea răsăritului, cerul își pîrguise bolta cu o paloare galbenă, roș-aurie. MIHALE, O. 143.