PÎRDALNIC, -Ă, pîrdalnici, -e, adj. (Adesea glumeț, cu nuanță afectivă) Afurisit, blestemat. Inimă pîrdalnică. ◊ (Mai ales substantivat) Așa-i pîrdalnica asta de dragoste! GANE, N. I 93. Apoi lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui și pasă de te du în loc strein și așa depărtat, dacă te lasă pîrdalnica de inimă! CREANGĂ, A. 119. Rămîi la mine și ajută-mă ca să mă dezbăr de pîrdalnicul meu de nărav. ODOBESCU, S. III 45. ♦ (Eufemistic, substantivat, articulat) Dracul, diavolul. Ce pîrdalnicu! Vrei să trăiești o sută de ani? NEGRUZZI, S. I 90. Cum să rămîi eu cu dînsul, bătu-l-ar pîrdalnicu de loază îmbăierată? GORJAN, H. IV 176. ◊ Expr. Lasă-l pîrdalnicului (sau la pîrdalnicul) = lasă-l încolo, în pace. Ia lasă-mă la pîrdalnicul, stăpîne, că-i spăria oamenii cu vorbele d-tale! CREANGĂ, P. 154. – Variantă: purdalnic, -ă (DELAVRANCEA, S. 227) adj.