pîrci (-i), s. m. – Țap. – Mr. pîrci, megl. părci. Sb. prč, cr. pèrč, cf. ceh. prk, bg. părč, alb. përč (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 245). – Der. pîrci, vb. refl. (a se împerechea țapul cu capra), din sb. prcati, cr. pèrcati se; pîrcit, s. n. (împerecherea caprelor); pîrcelivă, adj. f. (oaie cu bot mare); pîrciui, vb. (a tunde oile); pîrciuială (var. pîrciuitură), s. f. (Olt., tunsoare); pîrcioaică, s. f. (țuică inferioară), probabil din cauza mirosului său urît; pîrțag, s. n. (capriciu, toană; supărare), probabil după arțag, cf. ceh. prchnouti „a turba”, pol. pierzchanie „furie” (Cihac, II, 355), it. capriccio < capra, sp. estar como una cabra „a fi ca o capră” (relația cu pîrț, indicată de Scriban, este întîmplătoare).