pusoare sf [At: PRAV. 21 / Pl: ~ori / E: pus + -oare] 1 (Îvt) Pusăciune (1). 2 (Înv) Statură. 3 (Înv) Comportare. 4 (Înv) Vie sădită de curând Si: (îvp) sad. 5 (Înv; pgn) Plantație recentă. 6 (Ban; Trs) Loc îngrădit pe unde trec animalele sălbatice și unde stau vânătorii la pândă.

pusoáre f., pl. orĭ (d. pus, pun). Vechĭ. Pozițiune, situațiune: pusoarea unuĭ loc. Atitudine, ținută: vitează pusoare. Statură: pusoarea trupuluĭ. Plantațiune recentă (de abea „pusă”). Ban. Loc unde te puĭ la pîndă.

PUSOARE s. v. amplasament, așezare, loc, poziție, sad.

pusoare s. v. AȘEZARE. LOC. POZIȚIE. SAD.