punte (< it. ponte; passaggio; fr. pont, transition mélodique; engl. bridge, passage; germ. Überleitung), subsecțiune a formei de sonată*, în cadrul expoziției* și al reprizei*, a cărei funcție este tranziția tonală și tematică între tema* întâi și tema a doua. În majoritatea sonatelor anterioare lui Beethoven (la Ph. Em. Bach, Haydn, Mozart) tranziția tonală între cele două teme este efectuată de o coda* melodică a primei idei. La Beethoven, p. se amplifică și se structurează astfel: a) o secțiune constantă tonal; b) o secțiune modulantă (v. modulație); c) uneori, expunerea unei teme proprii urmată de continuarea procesului modulatoriu până la atingerea tonalității (2) ideii secunde; d) pedală (2) pe dominanta* tonalității celei de-a doua teme. În expoziție, p. efectuează tranziția la tonalitatea dominantei (sau a relativei* majore), în timp ce în repriză, în secțiunea b se realizează o inflexiune modulatorie pentru ca în secțiunea d să se cadențeze [v. cadență (1)] pe dominanta tonalității inițiale.