PUNCTUAȚIE s. f. Sistem de semne convenționale care au rolul de a marca în scris pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii (punct, virgulă, două puncte etc.); parte a gramaticii care cuprinde regulile de întrebuințare a acestor semne; felul de folosire a acestor semne. Luați cu dinadinsul aminte la punctuația mea, păstrați-o cu toată scumpătatea. CARAGIALE, O. VII 426. – Variantă: (învechit) punctuațiune (CARAGIALE, O. VII 218) s. f.