PUMNI, pumnesc, vb. IV. Tranz. A bate cu pumnii. Se încovoiase tare din grumazi și, cînd îl înjurau și-l pumneau ceilalți doi, prin ochii lui părea că trece o undă slabă de lumină, o rugă tristă. SADOVEANU, O. III 568. Deodată zării printre dînșii pe Mihăiță, cel care mă pumnise în grădina noastră. GANE, N. III 64. ◊ Refl. reciproc. Începură deci a se pumni. ISPIRESCU, U. 58. Se înșfăcau de păr, se zgîlțiiau și se pumneau de te îngrozeai. CONTEMPORANUL, IV 503.