PULS s. n. Mișcare ritmică de dilatare și contractare a pereților arterelor, provocată de pomparea sîngelui de către inimă și perceptibilă prin palparea unei artere (în special a celei de la încheietura mîinii). Intrară doi oameni în chilia lui, pe cari Dan nu-i mai văzuse. Unul din ei, pleșuv și uscat, veni să-i cerce pulsul. EMINESCU, N. 79. Fior rece va trece prin ale tale vine; Răpide se va strînge, va bate pulsul tău. ALEXANDRESCU, M. 155. ◊ Fig. El nu simțea pulsul motorului ca pe al unei inimi vii, plină de viață. MIHALE, O. 168. De la Lonea la Lupeni, motoarele acestea merg, fiecare la locul lui, neștiind unul de altul, dar formînd toate la un loc viața, pulsul acestui trup gigantic, în neîntreruptă acțiune, care e Valea Jiului. BOGZA, V. J. 90. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii apăsînd cu degetul pe artera de la încheietura mîinii. A prinde pulsul (unei situații) = a-și da seama de o situație, de felul cum merg anumite lucruri. Alexe a prins pulsul ședinței, gîndi el, a știut unde s-o îndrepte. MIHALE, O. 324.