PUDRA, pudrez, vb. I. Tranz. 1. A da cu pudră (mai ales pe față). Doamna își pudră nasul, își roși buzele. C. PETRESCU, Î. II 245. ◊ Refl. Doamna se pudrează. ♦ Fig. A acoperi ceva cu un praf fin, asemănător cu pudra. Se aud chiotele celor care vin să macine, în timp ce dinăuntru, bărbați și femei ies: rîzînd, cu hainele și obrazurile albe, pudrați de moară. BOGZA, C. O. 148. Bruma pudra flori ofilite. C. PETRESCU, S.241. Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș, Negru, mic, muiat în tuș Și pe-aripi pudrat cu brumă. TOPÎRCEANU, B. 54. 2. A presăra, a împrăștia un praf (natural sau industrial) pe o suprafață, pentru a forma un strat protector sau cu anumite proprietăți tehnologice. A pudra forme de turnătorie.