PSALTIRE, psaltiri, s. f. Carte care cuprinde cei o sută cincizeci și unu de psalmi, atribuiți regelui David (și care a servit la noi multă vreme drept manual școlar în învățămîntul elementar și în școlile de catiheți, seminarii etc.). Se pomenea că-și scapă capul în psaltire, și de-acolo, strein de toate, zvonea către altar... versurile unui cînticel lumesc. GALAN, Z. R. 250. Ești acum la ceaslov și mîne-poimîne ai să treci la psaltire, care este cheia tuturor învățăturilor. CREANGĂ, A. 7. ◊ Fig. Sta sfîntul soare cu zîmbire Pe prispă-afară și citea Cu glas înalt dintr-o psaltire. COȘBUC, P. II 232. – Variantă: (popular) saltire (TEODORESCU, P. P. 314) s. f.