PRĂVĂLIRE, prăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) prăvăli. 1. Rostogolire, precipitare pe un povîrniș, năpustire la vale. Furtuna detuna o dată în mijlocul bolții și catapeteasma cerului era crăpată de fulger, aruncat din tărie în mare, ca o prăvălire de cioburi înflăcărate. ARGHEZI. P. T. 160. ♦ Fig. Decădere. Academia Romînă, stimulată de prăvălirea [mișcării latinizante] la care asista, și-a moderat diversitatea de tendinți. MACEDONSKI, O. IV 127. 2. Năruire, prăbușire, surpare, dărîmare (a unei construcții).