PRĂPĂDENIE, prăpădenii, s. f. Stricăciune, pagubă, distrugere; prăpăd. Atît se stricase acum grădina, încît nu mai era chip a o drege... Mînia grădinarului trecu orice hotare, cînd veni și văzu acea mare prăpădenie. ISPIRESCU, L. 152. ◊ Expr. Prăpădenia pămîntului = ceva nemaipomenit, grozav; foarte mult. S-aude că au venit turcii și tatarii cită frunză și iarbă, prăpădenia pămîntului. SADOVEANU, O. I 487. ♦ Situație grea, primejdie mare, amenințătoare. Iacă mătușa Mărioara c-o jordie în mînă, la tulpina cireșului!.. scoboară-te jos, tălharule, că te-oi învăța eu! Dar cum să te cobori, căci jos era prăpădenie! CREANGĂ, A. 49. ♦ (Concretizat) Cauză care distruge, nimicește. Se vede că acesta-i prăpădenia apelor, vestitul Setilă, fiul secetei. CREANGĂ, P. 242.