PRÎNZARE s. f. (Popular și arhaizant) Acțiunea de a prinzi. 1. Masă, mîncare. Au făcut popas la o dumbravă zisă a lui Macarie și au stat la prînzare subt săivan. SADOVEANU, Z. C. 328. Bună prînzare am avut și vrednică muiere mă îngrijește, a zis plugarul. id. D. P. 117. Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu:... Să-ți iei un dar de la mine, Trei mioare de frigare Și-încă una de căldare Ca să-ți fie de prînzare. ALECSANDRI, P. P. 54. 2. (Numai în exp r.) Cale de o prînzare = cale de o jumătate de zi, de dimineață pînă la masa de prînz. Nainte murgul trecea savai cale d-o prînzare. ODOBESCU, S. II 432.