PRUNCIE s. f. Perioada vieții omenești de la naștere pînă la adolescență; vîrstă de copil, timpul cînd cineva este copil; copilărie. Nu mai răsună în voi ca-ntr-un ghioc Povestea minunată a prunciei? BENIUC, V. 23. Această femeie a mea, cu care trăiesc în bună înțelegere de treizeci de ani, cunoaște slovă și a primit în pruncie învățătură. SADOVEANU, Z. C. 43. Aieve parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. IOSIF, V. 41. ◊ Expr. (Despre bătrîni, rar) A cădea în pruncie = a cădea în mintea copiilor, a-și pierde mintea din cauza bătrîneții, v. copilărie. A ta trufie Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie. ALECSANDRI, O. 233.