PROȚĂPIT, -Ă, proțăpiți, -te, adj. (Familiar) 1. Nemișcat, țeapăn. [Muntele] își saltă-n tărie gurguiele gemene Și, proțăpit cîtu-i valea de largă, Stă și împiedică omu să meargă. DEȘLIU, G. 26. ♦ Fig. (Despre persoane) Sigur de sine; îngîmfat. Iată la Drăgan... ce proțăpit e; da și joacă, bată-l pustia, parc-ar trage tighel. DELAVRANCEA, S. 57. 2. (Despre gură) Căscat, înțepenit. Vedem că toți au rămas: Cei de la spate, Cu gurile căscate, Cei dinainte, Cu gurile proțăpite. SEVASTOS, N. 369.