prozodie (< gr. προσῳδία). 1. Accentuarea naturală a cuvintelor în vorbire. Respectarea p. este una din preocupările de bază ale compozitorilor de muzică vocală*, neconcordanța dintre accentele (III, 9) melodiei și cele ale versului* fiind resimțită ca o stângăcie. Există și cazuri când o accentuare „pe dos” e menită să creeze efecte speciale (ex. Honegger, Ioana pe rug, scena a IV-a; cóchon în loc de cochón). 2. Disciplină a teoriei literare care studiază structura versurilor (nr. silabelor, distribuirea lor în unități conform cantității sau accentelor etc.). Sin.: metrică (2). V. greacă. muzică.