PROVINCIAL, -Ă, provinciali, -e, adj. Care se referă la o provincie, care e din provincie, se găsește în provincie, este propriu provinciei sau provincialilor. În căsnicia lui săracă – două camere, antret prefăcut în birou și îngustă grădiniță provincială cu micsandre – «biroul cu fotolii de piele» înfățișa culmea celui mai aristocrat confort. C. PETRESCU, Î. I 20. Instituțiile provinciale și comunale mi-au plăcut. BĂLCESCU, la GHICA, A. 582. ♦ (Depreciativ) Simplu, naiv, înapoiat, necioplit. Provincial, prefectul își rotise privirile asupra șirului de femei în mătăsuri care umpleau lojile. DUMITRIU, N. 141. ♦ (Substantivat) Persoană care locuiește în provincie; (depreciativ) persoană cu apucături sau cu deprinderi naive, stîngace. Bravei mele provinciale i-a făcut Berlinul o impresie pentru care nu găsesc epitet. CARAGIALE, O. VII 51. Acum, Lină, hai iute să facem toaleta, ca să arătăm bucureșteanului că și noi, provincialii, știm să ne gătim după modă. ALECSANDRI, T. I 276. Fiziologia provincialului [titlu]. NEGRUZZI, S. I 236. – Pronunțat: -ci-al. – Variantă: provințial, -ă (NEGRUZZI, S. I 198) adj.