PROTOROMÂNĂ s. f. (< proto, cf. ngr. protos, fr. proto- + română): limba română vorbită de poporul român între secolele al VI-lea și al XIII-lea în nordul (mai ales) și în sudul Dunării, până în momentul scindării sale în cele patru mari dialecte cunoscute (dacoromân, aromân sau macedoromân, meglenoromân și istroromân), odată cu venirea slavilor în Peninsula Balcanică (secolul al VI-lea) și apoi cu venirea ungurilor în Câmpia Panonică (secolele IX – X).