prosomie (Biz.) (< gr. [τò] προσόποιον, de la adj. προσόποιος, ος, ον, „aproape asemenea”, „analog”; cf. Platon, Sofistul, 267 a), melodie tip pentru unele cântări [v. și formulă (I, 3)]. P. poate vehicula și texte diferite, cu condiția ca acestea să aibă aceeași construcție cu textul originar (să fie izosilabice și homotonice). Fiecare dintre cele opt ehuri* își are p. sale, care se însemnează deasupra imnelor (1) care trebuie cântate, întocmai cu p. indicată. Până la notarea lor, melodia fiind cunoscută din tradiție, p. erau un mijloc mnemotehnic de cântare a stihirilor*. Sin.: asemănândă; podobie. V. automelă; irmos.