proschinitar sn [At: (a. 1799) URICARIUL I, 92 / V: ~iu / Pl: ~e / E: ngr προσκινητάρι] 1 (Bis; înv) Iconostas. 2 Scăunel pe care se îngenunchează pentru rugăciune. 3 Capelă. 4 Loc de pelerinaj. 5 Carte de rugăciuni și de informații asupra locurilor sfinte.

proschinitar n. 1. mic paraclis; 2. carte de închinăciuni: Proschinitar sau Închinătorul sfintelor locuri de A. Pann (1852). [Gr. mod.].

proschinitár n., pl. e (ngr. proskynitári, loc de pelerinaj, d. proskynó, ador, salut, mă închin). Sec. 18-19. Loc de pelerinaj. Un fel de scaun scund pe care îngenunchezĭ la rugăcĭune. Iconostas. Carte de rugăcĭunĭ și de informațiunĭ despre locurile sfinte: Proschinitar saŭ Închinătoru Sfintelor Locurĭ de Anton Pan (1852).

proschinitariu sn vz proschinitar

PROSCHINITAR s. v. iconostas.

proschinitar s. v. ICONOSTAS.

proschinitar (proschinitare), s. n. – Iconostas. – Var. proschinitariu. Ngr. προσϰυνητάρι (Tiktin).

proschinitar, proschinitare, s.n. (înv.) 1. capelă, mic paraclis. 2. carte de închinăciuni. 3. un fel de pupitru înalt pe care se află o icoană, așezat în centrul bisericii, aproape de altar; iconostas. 4. scăunel pe care se îngenunchează pentru rugăciuni. 5. loc de pelerinaj.

proschinitar, proschinitare s. n. (Înv.) Piedestal cu patru picioare pe care este așezată icoana sfântului căruia îi este închinată biserica; tetrapod. – Din gr. proskinitarion.