PROLEPSĂ (< fr. prolepse < gr. prolepsis, anticipare) Procedeu stilistic, folosit îndeosebi în elocința juridică și care constă în exprimarea unei idei mai degrabă decît era de așteptat, fie pentru a o scoate mai mult în relief, fie pentru a respinge, prin anticipare, o obiecție posibilă. Ex. Domnilor, Știu bine că, nu pentru a asculta nevoioasa și nedibacea mea rostire, v-ați dat osteneala a vă aduna și a vă închide astă-seară așa de mulți, în sala cam întunecoasă și cam monotonă a Ateneului nostru. Nu merit eu atîta sacrificiu; nu merit eu așa onoare. De aceea chiar de la început, o voi da cui se cuvine. Ați venit aci, cum vine totdeauna românul – voioasa sau îngrijata grăbire – cînd se așteaptă a vedea răsărind, din umbrele trecutului, luciul vreunui mare fapt național; ați venit cum vine cînd el dă cu gîndul că are să audă și să reculeagă în mintea sa răsunetul chiar și slăbit, al vreunui puternic suspin al inimilor românești. (AL. ODOBESCU, Moții)