PROFÉT (< lat., fr.) s. m. Persoană socotită ca fiind înzestrată cu însușirea de a prezice, fie prin revelație, fie prin interpretarea vedeniilor și oracolelor, de obicei aleasă pentru a îndeplini această misiune. În „Biblie”, p. (prorocul) este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, ales de acesta ca să perceapă cuvântul divin și să primească viziuni pe care le va interpreta. „Biblia” distinge patru mari p., Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel, la care se adaugă 12 p. mai mici (Zaharia, Amos ș.a.); fiecare dintre ei a dat numele unei cărți a „Bibliei”. Moise este considerat cel mai mare dintre p., singurul care a vorbit cu Dumnezeu față-n față. În Islam, este acceptat titlul de p. pentru marile figuri biblice, dar ca p. absolut nu este recunoscut decât Mahomed, interpretul direct și mijlocitorul între Allah și oameni. ♦ Prin extrapolare, în limbaj modern, este numit p. orice vizionar ale cărui presupuneri sunt susceptibile de a se împlini ori s-au împlinit deja.