PROCURĂ, procuri, s. f. (Jur.) Împuternicire prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; actul prin care se dă această împuternicire. V. mandat. Eu am procură să dreg și să fac cum e mai bine pentru interesele lui. C. PETRESCU, R. DR. 89. ◊ Procură generală = împuternicire completă, fără restricții. Dă numaidecît o procură generală lui Costică, cu drept de a pune la orice nevoie advocat în locul lui. CARAGIALE, O. VII 28.