PROCOPSEALĂ, procopseli, s. f. 1. Cîștig, profit (mai ales fără muncă, fără eforturi), chilipir; bogăție, situație bună. Umblînd după procopseală prin lume, am fost oștean în leafă la domnia Moldovei. SADOVEANU, N. P. 10. Dar lațul diavolesc astfel se înnoda pe sufletul celui ce rîvnise procopseală necurată că acesta își sărea din minți. GALACTION, O. I 44. ◊ (Ironic) Crezi că e o mare nenorocire că ai rămas șchiop. – Plăcut nu e. – Putea să-ți lipsească procopseală asta. STANCU, D. 321. ♦ Ispravă. Îți dau și ție voie, să vedem ce procopseală ai să-mi faci. ISPIRESCU, L. 15. 2. Știință de carte, învățătură. Puse de gînd ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseală cărturarilor. ISPIRESCU, L. 366. Nu voia să-l întreacă alții nici în bogăție, nici în procopseală. id. ib. 105. ◊ Expr. A lua (sau a da, a avea) pe cineva pe (sau spre) procopseală = a lua (a da, a avea) pe cineva la învățătură sau la deprinderea unui meșteșug. Pentru asta vă plătesc eu simbrie? Pentru asta vă am eu la mine pe procopseală? ISPIRESCU, L. 44. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, O. III 10. – Variante: procopsală (ALECSANDRI, T. 1234, DRĂGHICI, R. 4), pricopseală s. f.