Definiția cu ID-ul 1215885:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Procopie Mult mai frecvent în secolele trecute decît astăzi, Procópie, fem. Procópia, reproduce numele pers. gr. Prokópios, fem. Prokopia. Atestat frecvent dar tîrziu în izvoare și aparținînd onomasticii creștine, Prokopios (în epigrafia latină Procopius) avea semnificație clară pentru greci întrucît este format de la subst. prokopé „progres, înaintare, creștere” (verbul corespunzător prokópto este etimonul lui a se procopsi). Răspîndit în Europa prin cultul unui martir din Palestina celebrat mai ales de biserica de rit grec, numele ajunge și la români, prin intermediar slav. Cunoscut în calendarul popular sub numele de Precupul sau Pricopul, sfîntul este sărbătorit și la noi ca apărător de piatră și trăsnet (mai toți sfinții din perioada verii au asemenea „atribuții”) sau de pagubă și sărăcie (prin apropiere, de astă dată corectă, de etimon; și la bulgari există credința că dacă vor ține ziua sfîntului se vor pricopsi). Atestat în Moldova în documentele din timpul lui Ștefan cel Mare și în Țara Românească din anul 1487, numele a circulat la noi în mai multe forme, explicabile prin influența bulgară, ucraineană etc.: Procop, Procope, Proca (astăzi nume de familie), Precopie, Precup, Precu (numele eroului sadovenian „Moș Precu”), Pricop, Pricopan (în toponimie, Culmea Pricopanului) etc. ☐ It. Procopio, bg. Prokopi(i), Prokopia, rus. Prokopii, Prokofii (de aici Prokofief, numele compozitorului), ucr. Prókop, Prókip etc. ☐ Procopiu (sec. 5-6), scriitor bizantin, secretar al generalului Belizarie, autor al lucrărilor Despre războaie, Istoria secretă, Despre edificii (cu informații deosebit de interesante despre teritoriul românesc).