PROCITI, procitesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) 1. A citi ceva din nou, de mai multe ori; a reciti. (Atestat în forma proceti) Rugăm pe frații noștri din oricare lăture a proceti cu minte umilită «Istoria pentru începutul romînilor». RUSSO, S. 60. Acea carte, acea. slovă... de mii de ori procetite. CONACHI, P. 243. ◊ Absol. Îmi citea și-mi procitea Și din gură îmi grăia. PĂSCULESCU, E. R. 18. 2. (Cu privire la elevi) A asculta, a examina. În fiece zi a săptămînii se schimba o tăbliță pe băț, iar sîmbătă un școlar mai mare... îi procitea pe ceilalți, adică îi punea să spună lecția. CĂLINESCU, I. C. 39. Îndeamnă păcatul pe bădița Vasile... să puie pe unul Nic’ a lui Costache să mă procitească. CREANGĂ, A. 5. ◊ Refl. pas. În toată sîmbăta să se procitească băieții și fetele, adecă să asculte dascălul pe fiecare de tot ce a învățat peste săptămînă. CREANGĂ, A. 3. – Variantă: proceti vb. IV.