PROCESIUNE, procesiuni, s. f. Șir lung de persoane (care merg undeva); cortegiu, convoi, alai. Procesiunea s-a oprit în preajma, așezării prisăcarului. SADOVEANU, A. E. 205. Ochii îi rămîneau fixați la ușa cazinoului, larg deschisă, prin care sălile de joc și de spectacol vărsau o necurmată procesiune, C. PETRESCU, Î. I 11. Eteriștii și zavergiii, adunați în mănăstirea Galata... pornesc în procesiune cu steagul alb. GHICA, S. 103. ◊ (Glumeț) Procesiunea [de gîște sălbatice], navigînd lin, intră deodată, ca pe-o poartă de întuneric, în umbra, arinilor bătrîni. SADOVEANU, O. VIII 209. ◊ (În practicile religioase) Ceremonie în care credincioșii merg în convoi, purtînd diferite obiecte de cult și cîntînd imnuri religioase sau rostind rugăciuni, pentru a obține ajutorul divinității într-o anumită împrejurare. [La Ierusalim] se plătea, un drept deosebit pentru orice procesiune. BOLINTINEANU, O. 297. – Variantă:(învechit) procesie (ALECSANDRI, S. 280) s. f.