PROBOZIRE, proboziri, s. f. Acțiunea de a probozi; mustrare, probozeală. Probozirea lui Ion în biserică a dezlănțuit un potop de mînie în casa Herdelea împotriva preotului. REBREANU, I. 81. De probozire era gingaș tare Și sfios, sărmanul, ca o fată-mare. CONTEMPORANUL, II 780.