PRIVEGHERE, privegheri, s. f. Acțiunea de a priveghea. 1. Control, supraveghere, străjuire, pază; (purtare de) grijă. Deodată se sculă în capul oaselor, îmboldit de privegherea-i neînduplecată de vînător. SADOVEANU, O. E. 51. Și-n țară și-n afară să fiu cu priveghere, Căci Despot zvînturatul rîvnește-a mea putere. ALECSANDRI, T. II 86. 2. Serviciu religios care se face noaptea (sau seara în ajun de sărbătoare) într-o mănăstire sau biserică. V. denie. Poruncă dete ca în toate bisericile să se facă rugăciuni și privegheri. ISPIRESCU, L. 295. Stînd așa, aude clopote și întreabă pe un arnăut... ce sărbătoare e a doua zi de se face priveghere mare. CARAGIALE, O. III 43. ♦ Priveghi (la un mort). – Variantă: privighere (NEGRUZZI, S. I 284) s. f.