Definiția cu ID-ul 936116:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRITOCI, pritocesc, vb. IV. Tranz. A turna vinul dintr-un butoi într-altul, pentru a-l limpezi după ce drojdia s-a așezat la fund; p. ext. a turna o băutură dintr-un vas într-altul. El însuși... a cumpărat [vinul] chiar din vie, el l-a pritocit, șase ani de-a rîndul, el l-a tras acum în butelii: era curat ca aurul. SLAVICI, N. I 335. Voi, chelari de bufi, Vin să-mi pritociți, Vin din nouă buți Prin oale, prin cane. TEODORESCU, P. P. 58. ♦ Fig. A schimba dintr-un loc într-altul. Mie nu mi-ai luat taxa, îi aminti Filip, pritocind banii dintr-o mînă în alta. GALAN, I 49. ♦ A scoate de mai multe ori la rînd zeama dintr-un vas cu murături sau cu varză turnînd-o de fiecare dată la loc (cu scopul de a face să se amestece bine sarea dizolvată). Pepenii se pot mura și în beci și afară... La 10 zile îi pritocim. ȘEZ. VIII 10. – Variantă: pitroci (C. PETRESCU, R. DR. I, 29) vb. IV.