PRISTANIȘTE s.f. (Mold., ȚR) Port; loc de refugiu (Ia țărmul unei apei). A: Să alină marea... Atunce curîbiarii să voroviră și stîtură în pristaniștea Mîrlichiei. VARLAAM. ◊ Fig. Iaste . . . înecare și răsîpire curabiei ceii sufletești ce stă în pristaniște. L SEC. XVII, 130^v. B: Ies cu corabia. afară din pristaniște. ÎNDREPTAREA LEGII. Așijdirea făcu o pristaniște în Ascalon, la mare, să fie curăbiiari. GI, 19^v; cf. ANON. CANTAC.; COMOARA LUI DAMASCHIN STUDITUL. ◊ Fig. Tu ești nădeajdea creștinilor celor cu nevoie, învihorailor pristaniște, bolnavilor dohtorie. C 1688, 423^v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; L ante 1693, 206^r. Etimologie: sl. pristanište. Cf. liman, schelă (1).