PRISOS, prisosuri și prisoase, s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ceea ce depășește necesarul, ceea ce întrece o anumită limită; surplus, excedent. Aveam slăbăciunea să dau cu ușurință din prisosul meu. SADOVEANU, A. R. 9. Prisosul de iubire, pe care firea și anii îl îngrămădiseră în ființa lor, se revărsase acum cu duioșie asupra singurului băiat din familie. BASSARABESCU, V. 4. Ducînd de dîrlogi un soi de dihanie, pe care cu im prisos de bunăvoință, ai fi putut-o lua drept cal. HOGAȘ, M. N. 8. ◊ Loc. adj. și adv. De prisos = (care este) în plus, p. ext. inutil, fără rost. Eu voi pleca pe-o cale, pe-o cale depărtată... Sînt de prisos aice. BOLINTINEANU, O. 205. ◊ Loc. adv. Cu prisos = în plus, p. ext. din plin, din belșug. Comori de aur dorm ascunse-n mănăstire. Călugărul murind i-a spus că sub altar Se află cu prisos lumeasca fericire. MACEDONSKI, O. I 102. Noi am mîncat degeaba și banii pentru pine îi avem în pungă cu prisos. CREANGĂ, O. A. 267. Acest instinct a înlesnit chiar omului primele sale inspirațiuni artistice și aceasta ne-o dovedesc cu prisos figurile de elefanți... gravate cu sula de către oamenii străvechi. ODOBESCU, S. III 78. ♦ Belșug, abundență. Belșugul chnpului împrăștia cheful chiar în cocioaba, sărmanilor... Era un an cît cinci; săturase orice rîvnă, că din vreme veche nu se pomenise atîta prisos de bucate. DELAVRANCEA, S. 54. Un angleuș, acolo-n țară... trăia Destul de cu prisosuri. COȘBUC, P. II 172. 2. (Numai la pl.; regional, în trecut) Terenuri agricole care prisoseau moșierului și pe care acesta le arenda țăranilor. Prisoasele și ierbăritul sînt viodurile de exploatare cele mai generale întrebuințate iu județul Mehedinți. I. IONESCU, M. 285. – Pl. și: prisoase (CARAGIALE, S. U. 87). – Variantă: (regional) pristos, pristoase (MARIAN, INS. 130, I. IONESCU, 447), s. n.