PRIPĂ s. f. (Numai în locuțiuni) Loc. adv. În (sau, învechit, cu) pripă = în grabă mare, repede, de zor; pe loc, la moment. Dimineața, la cinci ceasuri, corniștii cîntau zorile și toată lumea se pregătea în pripă. SADOVEANU, O. VI 273. I-a pregătit băiatului, în pripă, ce-a putut. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Descălecînd pe la gazde alergară cu pripă la cetate. NEGRUZZI, S. I 160. Fără pripă = fără grabă, pe îndelete, cu răgaz. Slujea în biserică fără pripă și toate le spunea și le făcea după tipic. GALACTION, O. I 207. ◊ Loc. prep. În pripa... = în graba momentului. Cîteva straie și cărți, răvășite în pripa plecării. C. PETRESCU, A. R. 197.