PRINDERE, prinderi, s. f. Acțiunea de a (se) prinde. 1. Legare, fixare; atașare. L-am văzut cum se ridică, chinuitor, potrivindu-și cu teamă piciorul schilod, sărit din curele... Trebuie să alerg înaintea lui și să-l întîmpin, să-i ajut la prinderea piciorului? SAHIA, N. 62. 2. Luare în captivitate, arestare. Prinderea hoților. 3. Fig. Pătrundere, pricepere, înțelegere. Tractoriștii erau preocupați de prinderea înțelesului cărților. MIHALE, O. 193. 4. (Neobișnuit) Valoare, avuție, avere. Dar fata privea rece la perle și inele, Căci toată bogăția și prinderea din ele N-aveau atîta farmec, ca ochii vii și dragi A pagului. COȘBUC, P. II 198.