PRIETNICIE s.f. (ȚR, Ban., Trans. S) Prietenie. B: Făcu Dumnezeu den ceale amară, dulci și den cele pizmașă cu prietnicii. N 1682, 15^v. Făcu prietnicie cu păgînii. NB, 172; cf. ANON. CANTAC.; N 1727, 150^r. C: O parte de Midiia avea pace și prietnicie cu rimleanii. GA, 55^v. Priétnicsiĕ. Amicitia. AC, 363. Sparge prietnicia si unirea bună. PP, 88^r; cf. PP, 31^r. Etimologie: prietnic + suf. -ie. Vezi și prietnic, prietnicesc. Cf. b r o t e a l ă.