PRICEPUT, -Ă, pricepuți, -te, adj. 1. (Adesea urmat de o precizare introdusă prin prep. «la» sau «în») Care posedă însușirile cerute pentru a săvîrși ceva, care își cunoaște bine meseria; capabil, destoinic, iscusit, înzestrat. Să sperăm... că medicii d-voastră sînt mai pricepuți decît generalii d-voastră. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. Lăsase torpila în seama sergentului Marin, cel mai priceput și mai cuminte gradat din companie. BART, S. M. 73. Mama pricepută la bucătărie, le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Era priceput la trierat și la lucru pămîntului. ȘEZ. I 147. 2. (Rar) Care poate fi înțeles, pătruns cu mintea; accesibil înțelegerii. La-nceput... N-a fost lume pricepută și nici lume s-o priceapă. EMINESCU, O. I 132.